Candidații la funcția  de președinte al USR PLUS, Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău se vor întâlni vineri, 10 septembrie, de la ora 16.00, la Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca, într-o dezbatere organizată de filiala județeană Cluj a  USR PLUS. Dezbaterea precede  apropiatele alegeri interne pentru stabilirea conducerii la nivel național a partidului, respectiv președintele, componența Biroului Național, a Comisiei de Arbitraj și a Comisiei de Cenzori.

Activitatea este deschisă membrilor de partid USR PLUS și presei. La finalul dezbaterii se va organiza o conferință de presă. Pentru cei care nu pot participa, dezbaterea va fi transmisă live pe pagina de Facebook a organizației județene.

Alegerile pentru funcția de președinte vor avea loc în sistem online, în intervalele 15-22 septembrie (primul tur) și 23-29 septembrie (al doilea tur de scrutin). Membrii Biroului Național, ai Comisiei de Arbitraj și ai Comisiei de Cenzori vor fi aleși pe timpul Congresului Național din perioada 2-3 octombrie 2021.

Filiala județeană Cluj a USR PLUS reprezintă una dintre cele mai importante filiale din țară, iar la congresul din 2-3 octombrie Clujul va fi reprezentat de un număr de 58 de delegați cu drept de vot.

Biroul Județean al Filialei USR PLUS CLUJ