Educație pentru și prin sport prin creșterea rolului formativ – educațional al sportului în școală. Regândirea orelor de educație fizică și încurajarea competițiilor școlare.

Din păcate, interesul românilor pentru sport este foarte scăzut, așa că ne-am propus să schimbăm această stare de fapt. Suntem conștienți că este mai dificil și mai costisitor să modificăm atitudini și comportamente deja formate, așa că trebuie să intervenim cât mai din timp, adică începând de la școală. Acolo începe, de regulă, relația viitorului adult cu sportul și mișcarea, prin urmare este foarte important ca primul contact cu sportul să fie pozitiv și să se mențină așa pe durata întregului ciclu școlar. 

În acest sens, politicile USR-PLUS vor viza reforma orei de educație fizică (1), cea a sistemului competițional sportiv școlar (2) și stimularea inițiativelor asociațiilor sportive școlare (3).

Măsura concretă

– Reforma orei de educație fizică se va baza pe modificarea conținutului ei astfel încât să fie asigurat un echilibru între dimensiunea competitivă și cea recreațională. Totodată, vizăm și recomandarea de introducere a minimum trei ore de educație fizică pe săptămână de la grădiniță până la liceu, decizie care se va lua individualizat, la nivel de școală. Practic, ne propunem să aducem mai multă educație fizică pentru mai multe categorii de copii (preșcolari și școlari). Astfel, ameliorăm nu numai calitatea educației fizice, dar și accesul la ea. 

– Sistemul competițional școlar, pe de altă parte, trebuie extins pentru a oferi o miză de participare unui număr cât mai mare de elevi. Pentru început, ne propunem finanțarea la scară mai largă a competițiilor tradiționale ale sistemului școlar, Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSȘ) și Olimpiada Gimnaziilor (OG). Vom suplimenta bugetul actual pentru a ajunge la 1,5 milioane de lei anual. Apoi vom înființa o competiție școlară nouă care se va adresa copiilor ce nu sunt legitimați deja la cluburi și care tind să fie, de regulă, selectați la ONSȘ și OG. Ea va fi de asemenea bugetată cu 1,5 milioane de lei anual.  

– Totodată, vom pilota un proiect prin care Direcțiile Județene de Tineret și Sport vor putea finanța mici proiecte depuse de unități de învățământ (prin asociații sportive școlare), care vizează creșterea atractivității educației fizice și a sportului în școli. Practic, prin aceasta schemă de granturi mici, școlile se vor putea dota cu echipament sportiv pentru copii și profesori, vor putea organiza competiții școlare, vor putea acoperi costuri de transport la competiții etc.

Pachetul de măsuri își propune ca la finalul unui ciclu de patru ani de implementare, numărul de copii și juniori înscriși la cluburile sportive să crească de la 190.000, în prezent, la 500.000, respectiv ca cel puțin 75% din populația școlară să fi participat anual la cel puțin o competiție sportivă școlară cu acoperire națională.

Impact bugetar

3 milioane RON

Sursa de finanțare

Bugetul de stat

Instituția responsabilă

Instituțiile responsabile pentru implementarea acestor măsuri vor fi Ministerul Educației și Cercetării (MEC), alături de Ministerul Tineretului și Sportului (MTS). Un aport important îl va avea și o unitate în interiorul MEC, pe care ne propunem să o înființăm pentru a coordona întreaga rețea de cluburi și asociații sportive școlare și care va colabora îndeaproape cu MTS. În prezent, această coordonare lipsește.